

SI CU VIOLONCELUL CE FACEM?
de Matei Vişniec
Regia şi scenografia
Petru Vutcărău
Costumele
Tatiana Popescu
În spectacol este interpretată muzica de Bach şi Piazzola
Distribuţia:
Bărbatul cu violoncelul Igor Stahi
Bărbatul cu ziarul Veaceslav Sambriş
Bărbatul cu bastonul Dumitru Mamei
Doamna cu voal Doina Severin
Problema lor (a personajelor n.n.), aşa cum ne sugerează printr-un joc eclatant, dezlănţuit, funambulesc, interpreţii Doina Severin, Dumitru Mamei şi Veaceslav Sambriş, nu e că stau fără nici o treabă şi-şi pierd vremea într-o manieră idioată, ci că acceptă să-şi trăiască viaţa într-o sală de aşteptare şi ar consimţi să rămână aici până şi dincolo de moarte, doar cu condiţia ca în această încăpere convenţională să fie linişte deplină, pe care să n-o tulbure nici un acord de violoncel. Am regăsit în acest spectacol-simbol una dintre obsesiile noastre fără leac – aşteptarea. Pornind de la „Aşteptându-l pe Godot” de Beckett, Teatrul "Eugene Ionesco" explorează această boală atât de asemănătoare cu neantul, piesa despre Violoncelul rebel invitându-ne să râdem, să ne amuzăm, dar producându-ne şi o stare de panică (... ). Irina Nechit „O sală de aşteptare între Orient şi Occident” Jurnal de Chişinău, 19 mai 2006
Nivelul, stabilit de spectacolul gazdelor Bienalei – „Şi cu violoncelul ce facem?” – a confirmat importanţa primei reprezentaţii pentru nervul şi imaginea generală a Festivalului. (...) Tema confruntării dramatice între artă şi obtuzitatea unei societăţi meschine, zădărnicia unor încercări de înţelegere reciprocă, o temă mereu actuală şi dureroasă pentru regizorul Petru Vutcărău, a fost tratată de această dată în genul bufonadei, şi nu a unei comedii tragice. Veaceslav Sambriş, Dumitru Mamei şi Doina Severin ne-au prezentat, în nişte prestaţii actoriceşti sclipitoare, colorate şi pline de comic, portretele înspăimântător de recognoscibile ale unor simpli cetăţeni, uniţi în dorinţa agresivă de a scăpa de violoncelistul (Igor Stahi) care cântă nu se ştie pentru cine şi de ce. Situaţia alegorică de izgonire a muzicantului din „templul artei”, mucezit şi pe cale de a se ruina, a fost tratată în spectacol ca o parabolă, dar şi o realitate dureros de palpabilă.
Olga Garusova „Între Orient şi Occident se află ... Chişinăul. Notiţe subiective de la Festival”.
Moldavskie Vedomosti, 23 iunie 2006
Premieră
24 septembrie 2006
Durata spectacolului
1h 20 fără pauză
Poze din spectacol:























